16 Sfaturi pentru o piele tânără și frumoasă

16 Sfaturi pentru o piele tânără și frumoasă

Pentru doamnele care își doresc o piele tânără și frumoasă am selectat cei mai importanți pași ce trebuie făcuți pe drumul construirii unei rutine cosmetice zilnice corecte. 16 sfaturi pentru o piele tânără și frumoasă. Acum poți spune că ai aflat secretul frumuseții veșnice.

1. Știai că pielea normală are un pH scăzut, acid, intre 4,2 și 5,6? În felul acesta pielea își îndeplinește rolul protector împiedicând dezvoltarea diverselor bacterii.

Apa este alcalină, având un pH în jur de 7. Simplul fapt al spălării cu apă simplă modifică pH-ul pielii.
Săpunul este alcalin, cu un pH în jur de 8 sau chiar mai sus spre 10.
Concluzia?
Evită spălarea feței cu săpun. Ca și în cazul produselor care conțin alcool, folosirea săpunului pe ten va duce în timp la afectarea barierei hidrolipidice, iar pielea va fi predispusă la inflamații, infecții și diverse erupții.
Asta nu înseamnă că nu iubesc săpunul handmade. Din contră, îl folosesc și îl recomand tuturor, doar că nu îl folosesc pentru față indiferent de promisiunile producătorului. Din același motiv nu folosesc pentru curățarea tenului produse cu un pH ridicat.

2. Curăță bine tenul, mai ales seara. Nu te du la culcare fără să te demachezi. Doar vrei o piele tânără și frumoasă!?

Pentru demachiere folosește întotdeauna mișcări ușoare și nu agresa pielea delicată din jurul ochilor!
În cazul unui ten încărcat , cu machiaj sau exces de sebum, este posibil să fie necesară o curățare suplimentară seara, în 2 pași: mai întâi se curăță fața cu un demachiant blând, conform instrucțiunilor și pe urmă se folosește o mască care poate fi folosită și ca gomaj blând. Rezultatele sunt remarcabile după puțin timp de la schimbarea rutinei.

3. Respectă soarele. Îmbătrânirea prematură se datoreaza și expunerii prelungite la radiațiile UV.

Expune-te la soare cu măsură, evită orele de prânz, protejează-te cu ochelari de soare și pălărie, aplică produse cosmetice bogate în antioxidanți. Folosește protecție solară dacă urmează să petreci mai mult timp în soare direct.

4. Pielea transformă lumina solară în vitamina D. Pentru o piele tânără și frumoasă nu uita să faci zilnic “băi de soare”.

Nu uita că soarele nu e dușmanul tău. Dimineața, până în ora 10:00-11:00, timp de 15 minute renunță la crema solară, descoperă mâinile, picioarele și capul și stai în bătaia soarelui. Fă asta de cel puțin de trei ori pe săptămână pentru a-ți asigura necesarul de vitamina D.

5. Aplică pe piele doar  ingrediente naturale, ecologice, care să o hrănească și să susțină reînnoirea celulară.

Pielea este extrem de permeabilă. Evită astfel folosirea chimicalelor pentru că datorită structurii lor se descompun foarte greu și se acumulează în țesutul gras.

6. Exfoliază pielea regulat pentru a ajuta îndepărtarea celulelor moarte acumulate în exces.

 Nu exagera și evită exfolianții prea agresivi care pot cauza microfisuri. Nu folosi bicarbonatul de sodiu pe post de exfoliant. Este extrem de agresiv pentru piele și în plus este alcalin, având un pH ridicat în jur de 9.

7. Evită folosirea produselor astringente care pot afecta bariera hidrolipidică.

Atenție la sfaturile care circulă pe internet! Nu aplica lămâie pe ten. Poate fi iritantă.

8. Hidratează pielea dimineața și seara pentru a preveni uscarea pielii și apariția ridurilor.

Pentru a obține rezultatele dorite este nevoie de consecvență. Fii prezentă pentru pielea ta zi de zi și observă cu atenție toate schimbările prin care trece. Doar în felul acesta o vei putea ajuta cu adevărat.

9. Odihnește-te suficient. Nu renunța la somnul de frumusețe pentru că pielea se repară în timp ce dormi.

10. Folosește seara produsele bogate în principii active, pentru un efect maxim.

11. Fă mișcare!

În felul acesta o cantitate suficientă de sange proaspăt oxigenat va iriga pielea, menținând un aspect tânăr. Prin activitate fizică moderată vei pune limfa în mișcare și vei ajuta la eliminarea toxinelor din corp. Să nu uităm că pielea este numită „al 3-lea rinichi” și tot ceea ce organismul tău nu elimină pe căile obișnuite, va elimina prin piele.

12. Aplică regulat produse cosmetice bogate în vitamine și antioxidanți pentru a contracara efectul factorilor de mediu.

13. Nu neglija buzele, gâtul, decolteul și mâinile.

Au nevoie de aceeași  atenție ca și tenul pentru că sunt primele zone unde îmbătrânirea prematură devine evidentă.

14. Renunță la fumat! Pielea are nevoie de oxigen ca să se mențină sănătoasă.

15. Redu consumul de zahăr, sare, alcool, cafea și alimente procesate.

Optează pentru o alimentație echilibrată bogată în fructe și legume praospete, pentru a asigura pe cale internă elementele nutritive de care pielea are nevoie. Nu degeaba se spune “Ești ceea ce mănânci!”.

16. Chiar dacă tu consideri că bei suficientă apă, pielea este ultimul organ care își va primi partea.

Asigură-te că te hidratezi corespunzător prin consum ridicat de apă, mminim 2 litri pe zi și ‘apă vie’ din fructe și legume crude. La exterior aplică produsele cosmetice bogate în uleiuri vegetale doar pe tenul umed. În felul acesta vei facilita absorbția acestora în piele.
Gata! Acum ai aflat 16 sfaturi pentru o piele tânără și frumoasă, dar sfaturile acestea nu vor avea nici o valoare dacă nu vei începe să le aplici cu consecvență zi de zi.
Care e primul lucru pe care ai să-l schimbi în rutina ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nicoleta Domnu

Nicoleta Domnu

La Need totul este intenţionat. De la textură, la senzaţia pe care un produs o lasă pe piele, de la rezultatul urmărit, la recipientele folosite, de la modul în care este obţinut un ingredient cosmetic, la impactul asupra mediului. Trăieşte cu intenţie!

Social Media

spune-ne părerea ta