Botanical elixir – Facial Cleanser

Un produs de curățare a tenului cu o formulă interesantă care protejează pielea în timp ce o curăţă.
În compoziţia lui intră uleiuri vegetale bogate în antioxidanţi, argilă şi extracte de plante care ajută la îndepărtarea uşoară a demachiantului și a impurităților de pe ten.

Cantitate: 50ml

170,00 lei

Clear

Description

Descriere produs: Botanical elixir – Facial Cleanser este un demachiant oil gel

Demachierea cu ulei este eficientă, uşor de realizat şi îmbunătăţeşte considerabil aspectul pielii. Pielea ta nu va arăta niciodată mai bine.

Spre deosebire de uleiurile demachiante clasice, Botanical elixir – Facial Cleanser nu lasă peliculă grasă. Are un uşor efect de peeling enzimatic.

Cum te ajută:

  • îndepărtează cu ușurință machiajul, cremele solare, impuritățile și toxinele de pe ten
  • este suficient de blând astfel încât să poată fi folosit zilnic chiar și de persoanele cu un ten sensibil sau reactiv
  • reduce erupțiile, inflamația și roșeața specifice acneei
  • nu face spumă, deci nu va afecta în nici un fel bariera hidrolipidică
  • enzimele din papaya asigură exfolierea delicată a celulelor moarte de pe ten
  • hidratează, reface și hrănește pielea
  • amestecul de uleiuri esențiale liniștește nervii și invocă un sentiment de pace

Compoziție:

Uleiul de camelia este un ulei exotic, un adevărat elixir pentru piele. Are puternic efect anti-îmbătrânire ce lasă pielea netedă și catifelată.

Uleiul de cânepă are un profil unic, fiind cel mai echilibrat ulei vegetal bogat în acizi graşi esenţiali omega 3, 6 şi 9.

Uleiul terapeutic de tamanu activează circulaţia şi are capacitatea excepţională de a ameliora numeroase afecţiuni dermatologice.

Florile de gălbenele macerate în ulei de floarea soarelui au efect calmant şi antiinflamator. Protejează și susțin refacerea celulară. Bogate în antioxidanți, sunt recunoscute pentru efectul de întinerire a pielii.

Simbol al calmului, lavanda era folosită de către romani pentru a spăla și parfuma hainele și băile termale datorită beneficiilor sale terapeutice și aromei delicate. Cu un parfum floral foarte liniștitor și plăcut, uleiul infuzat cu lavandă este un produs de îngrijire eficient pentru toate tipurile de piele. Hidratează, calmează și vindecă, liniștește și ajută la diminuarea disconfortului pielii.

Argila albă caolin a fost adăugată pentru proprietăţile detoxifiante şi pentru a asigura exfolierea delicată a celulelor moarte şi a impurităţilor acumulate la suprafaţa tenului.

Uleiul de ricin este ideal pentru curăţarea pielii pentru că acţionează ca un magnet asupra porilor congestionaţi ajutând la dizolvarea sebumului întărit şi a murdăriei adunate peste zi. 

Uleiul de papaya este bogat în vitamine, minerale, acizi grași și papaină. Papaina este un exfoliant care îndepărtează celulele moarte ale pielii și sebumul. O modalitate naturală de a oferi noilor celule șansa de a se dezvolta și de a forma noi straturi de piele sănătoasă. Bogat în antioxidanți, are proprietăți antiinflamatorii astfel încât este adesea folosit pentru a trata iritații ale pielii de orice fel.

Exfolierea este un pas important al oricărei rutine de îngrijire a pielii. Cu rol în a elimina stratul exterior de celule moarte ale pielii care cuprinde atât bacterii cât și sebum. Enzimele din fructe sunt folosite ca mijloc sigur de exfoliere blândă, dar eficientă. Papaya conține enzime proteolitice, care ajută la descompunerea și digerarea proteinelor mari care s-au acumulat pe piele și păr, dar și papaină, care calmează iritațiile pielii. Cu alte cuvinte, enzimele din papaya sunt optime pentru a dezvălui o piele curată, strălucitoare și revitalizată!

Foarte concentrat și bogat în principii active precum bisabololul și matricina, extractul de mușețel german este potrivit pentru pielea sensibilă, deteriorată, uscată, cu predispoziție la imperfecțiuni.  Reduce semnificativ inflamația pielii și încurajează vindecarea leziunilor.

Dintre toți compușii care se regăsesc în uleiul esențial de blue tansy, chamazulenul și a-bisabolol sunt recunoscuți pentru proprietățile lor antihistaminice, antiinflamatorii, antivirale și antimicrobiene. Eficient în tratarea a numeroase afecțiuni de piele. Blue tansy acționează la nivel celular, ameliorând procesul inflamator caracteristic în caz de reacții alergice, psoriazis, rozacee și toate formele de acnee. 

Utilizat terapeutic, eliberează emoțiile blocate de furie și ne ajută să ne simțim mai puțin sufocați și mai în armonie cu noi înșine.

O aromă atât de dulce, tropicală, exotică, condimentată, îmbătătoară și atrăgătoare. Ylang-ylang este cu siguranță floarea florilor. Dar dincolo de frumusețea remarcabilă și parfumul seducător, acest dar al naturii oferă o varietate de beneficii terapeutice pentru piele. Uleiul esențial de ylang-ylang conține o varietate largă de compuși cu efect antimicrobian, antiinflamatori și antifungic. Ajută la reducerea iritațiilor și a roșeții. Este hrănitor pentru pielea aspră și uscată. Concentrația ridicată de antioxidanți ajută la reducerea deteriorării celulare cauzate de factorii externi.

Additional information

Mod de amblare

În săculeț de bumbac

Indrediente

Ingrediente (INCI): camellia sinensis oil*, cannabis sativa seed oil*, helianthus annuus seed oil*, carica papaya seed oil, calophyllum inophyllum seed oil*, ricinus communis seed oil*, glycerin*, prunus amygdalus dulcis oil*, lactobacillus/papaya fruit ferment extract, kaolinite, calendula officinalis flower extract*, lavandula angustifolia flower extract*, sucrose laurate, citrus aurantium bergamia peel oil*, citrus aurantium dulcis flower water*, tanacetum annuum oil*, cananga odorata oil*, vanilla plantifolia fruit extract*, chamomilla recutita flower extract, sucrose stearate, sucrose palmitate, tocopherol, ethanol*, alantoin, chlorophyllin copper complex powder (CI 75810), limonene ˆ, linalol ˆ, geraniol ˆ, eugenol ˆ, isoeugenol ˆ, farnesol ˆ, geranial ˆ, neral ˆ.

* ingrediente provenite din agricultura organică

ˆregăsite în mod natural în uleiurile esenţiale

Mod de folosire

O formulă versatilă care poate fi folosită ca un cleanser rapid, ca demachiant pentru curățare în profunzime sau ca mască.

 

Cleanser rapid – metodă potrivită pentru momentele în care ești pe fugă și nu ai folosit produse de machiaj

Cu degetele uscate ia o cantitate mică de produs din borcan, întinde între palme și masează cu blândețe pe tenul umed. Observă cum se transformă într-un lichid albicios la contactul cu apa. Insistă timp de 1 minut și apoi îndepărtează cu multă apă călduță. 

 

Curățare în profunzime – indicată la final de zi pentru a îndepărta machiajul și toate impuritățile cu care ai venit în contact de-a lungul zilei

Cu mâinile uscate, pune o cantitate suficientă de produs în palmă (cât iei cu un deget din borcan), freacă palmele una de alta şi întinde pe tenul uscat. Masează blând pentru a activa enzimele şi pentru a ajuta dizolvarea machiajului. Insistă în zona ochilor, dar cu atenție pentru a nu da produs în ochi. Continuă pe gât și pe decolteu folosind o cantitate suplimentară de produs.

Umezeşte palmele cu apă caldă şi masează în continuare. Vei observa că demachiantul îşi va schimba uşor consistenţa şi se va transforma într-un lichid albicios. 

Clăteşte cu multă apă călduţă până ce faţa rămâne curată.

Continuă cu rutina ta obişnuită. 

Sugestia noastră: ideal ar fi să pulverizezi un hidrolat sau o apă de ten, iar apoi să aplici crema sau serul preferat pe tenul încă umed. Încearcă Precious Balm – pressed serum sau My Botanical Hero – bakuchiol serum.

 

Mască rapidă

Când vrei să te răsfeţi cu adevărat întinde demachiantul pe tenul uscat în strat uniform, masează pentru a se activa ingredientele şi lasă-l să acţioneze pentru câteva minute. Ideal cât faci un duş sau o baie relaxantă. La final masează cu palmele umede și clătești cu apă călduță din abundență.

Când vei folosi acest produs ca mască, pe lângă hidratarea intensă a pielii te vei bucura şi de ameliorarea unor afecţiuni de care tenul tău suferă. 

 

De ce te vei îndrăgosti iremediabil de acest produs? L-am gândit special pentru tine şi am ales doar ingrediente inteligente care să acţioneze comform nevoilor tale. Formula inovativă multifuncțională se va adapta uşor programului tău.

 

Atenție! Aplică produsul cu mâinile curate şi nu introdu apă în borcan pentru a evita contaminarea și destabilizarea produsului.

Ca în cazul oricărui produs cosmetic, înainte de prima folosire, testează produsul pe o porțiune mică de piele. Urmărește evoluția timp de 24 h, iar dacă observi reacții adverse (înroșire, iritații, mâncărime etc.) nu folosi acest produs. Este posibil să fii alergic la unul dintre ingrediente.

1 review for Botanical elixir – Facial Cleanser

  1. Sibel

    Am testat mai multe produse, dar cel mai folosit este balsamul, care m-a atras din prima si pe care il ador. Imi place sa il folosesc dimineata pentru ca nu usuca pielea si mai folosesc uneori fond de ten dupa crema si probabil de aceea se intinde mult mai bine, fara sa ramana urme. Textura este foarte blanda, delicata, este placuta toata experienta. Este ca si cum te invaluie o catifea frumos mirositoare, iar tenul este la final curat si se simte relaxat, fara sa stranga si fara alte senzatii neplacute.

Add a review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

spune-ne părerea ta