Cum îngrijim pielea bebelușilor? Fiecare copil este diferit şi este posibil ca ceea ce a funcţionat pentru noi să nu fie la fel de eficient pentru tine. Asta nu înseamnă că nu există o alternativă sănătoasă la problemele de piele cu care se poate confrunta copilul tău la un moment dat. Împreună putem găsii soluţii!
Întâi şi întâi subliniez faptul că toate opiniile exprimate în acest articol îmi aparţin. Ele se bazează exclusiv pe studiile realizate pentru pregătirea cosmeticelor NeedCosmetice şi bineînţeles pe experienţa personală.
Îmi aduc şi acum aminte de sentimentele trăite ca viitoare prospătă mamică.
Începusem să caut pe internet produsele despre care toate mămicile spuneau că sunt indispensabile pentru primele zile în maternitate şi după venirea acasă cu noul membru al familiei. M-a copleşit mai intâi un sentiment de nelinişte şi apoi de frică în faţa multitudinii de operaţiuni care se întrevedeau zi de zi de la naştere până când copilul avea să împlinească 6 luni, cel puţin. Mă gândeam că nu am să reuşesc să ţin evidenţa şi mai ales să am timp şi energie pentru a le duce pe toate până la capăt.
Oare de ce noi mamele ne supunem unor chinuri de asemenea natură? Pe toate forumurile găseam mame săritoare care-ţi ofereau liste care mai de care mai interminabile.
În acele momente am luat hotărârea decisivă de a mă încrede exclusiv în instinctul meu de mamă. De a nu mai asculta sfaturile oferite de cei din jur. A fost un moment eliberator atât pentru psihicul meu, cât şi pentru sănătatea lui T. Sunt sigură de asta.
Bebeluşii au nevoi simple. Mâncare, somn şi multă iubire. De ce ţinem oare să complicăm lucrurile? Pentru că aşa ne dictează pediatrul sau farmacista care nu ştie cum să ne vândă cât mai multe produse, indiferent dacă avem nevoie de ele sau nu?
Ce am cumpărat eu pentru maternitate?
Monodoze cu apă de mare, scutece şi şerveţele ecologice pentru funduleţ.
Ce am folosit acasă?
-
Monodozele cu apă de mare le-am folosit mult timp pentru năsuc, pâna pe la 1 an, când am trecut la spray-ul cu apă de mare. Aceasta o consider o investiţie absolut necesară, naturală şi practică, care pe noi ne ajută foarte mult zi de zi.
Pe timpul rece ne-a fost de folos şi ungerea nărilor cu ulei de susan. Am prevenit astfel uscarea excesivă a mucoasei datorită aerului extrem de uscat din încăperi.
-
Şerveţelele pentru funduleţ sunt practice şi am ales să le folosesc ocazional. Pentru acasă am folosit doar şerveţele de hârtie şi apă curată până T a mai crescut. După aceea am mers cu el direct la duş ca să-l pot spăla cu apă şi săpun natural.
-
Pentru baie am folosit doar săpun handmade pentru copii, cu care l-am spălat şi pe cap pâna la 2 ani. Acum folosim doar șamponul solid de la Need.
-
În primele luni de viaţă am adăugat în apa de baie ceai de gălbenele şi fulgi de ovăz infuzaţi şi strecuraţi (atenţie la ceaiul de muşetel, poate provoca alergii). Fulgii de ovăz sunt extraordinar de eficienţi în calmarea eczemelor de orice fel, iar efectul este imediat. Nu mă satur să-i recomand mămicilor pentru pielea bebelușilor şi persoanelor cu pielea reactivă pentru că sunt o alternativă ieftină şi sigură la multe alte produse din farmacii.
-
După baie am folosit mult timp uleiul de cocos, iar acum avem un ulei de corp din diferite uleiuri vegetale, special creat de mine pentru T. Conţine ulei de floarea soarelui infuzat cu lavandă și gălbenele, ulei de macadamia, ulei de măsline și ulei de cătină. La uleiul de cocos nerafinat am apelat pentru că miroase extraordinar, este suficient de emolient pentru pielea bebeluşilor şi are o consistenţă plăcută, uşoară care se topeşte imediat în contact cu pielea. În plus, eram sigură că dacă gustă din ulei nu îi va face rău, din contra, este un aliment sănătos.
Alternative: unt de shea, ulei de susan, ulei de gălbenele, ulei de migdale (atenţie la potenţialul alergen, fă un mic test înainte de prima folosire).
-
În primele luni T nu vroia sub nici o formă să stea la uns cu cremă. Aşa că am ales să pun puţin ulei sau unt în apa lui de baie. În felul acesta pielea se hrănea suficient fără a mai fi nevoie de cremă suplimentară.
-
La schimbarea scutecului, pentru protejarea zonei, am folosit tot o cremă realizată de mine, cu un conţinut ridicat de oxid de zinc şi ulei de cătină. Acum se găsesc destul de ușor creme din ingrediente naturale care au și zinc în compoziție. Ele pot fi folosite ocazional, doar la nevoie. În rest se poate folosi acelaşi ulei ales pentru hidratarea pielii.
Atenţie la cremele din comerţ pentru bebeluşi (şi nu numai). În general folosesc vaselina pentru stratul ocluziv pe care aceasta îl formează pe piele. În felul acesta protejează pielea de umezeală, dar în acelaşi timp nici nu o lasă să respire. Nu uita însă că vaselina este un derivat al petrolului. Chiar vrei să pui aşa ceva pe pielea ta sau a copilului tău? Acelaşi lucru este valabil şi pentru alte ingrediente precum uleiul mineral sau parafina. Alternative naturale: untul de cacao, untul de mango şi cel de shea, ceară de albine, lanolină vegetală. Toate formează un strat protector la suprafaţa pielii.
-
Nu recomand pudra de talc, poţi folosi pudra de orez în schimb.
-
Nu uita să laşi bebeluşul cât mai mult timp fără scutec. În felul acesta vei preveni iritaţiile şi vei ajuta la vindecarea rapidă a celor deja formate.
-
În ceea ce priveşte uleiurile esenţiale, am ales să nu le folosesc când T era bebeluș. Consider că este nevoie de moderaţie în întrebuinţarea lor în cazul copiilor mai mici de 2 ani. Acestea pot fi destul de iritante, chiar şi în cazul celor catalogate drept sigure, precum uleiul de lavandă.
-
Atenţie! Nu expune la soare direct copiii mai mici de 6 luni. În cazul lor nu este indicată folosirea cremelor cu protecţie solară. Trebuie ţinuţi doar la umbră şi protejaţi prin evitarea orelor cu risc maxim, purtarea unor haine adecvate şi a unei pălării. După 6 luni se poate aplica protecţie solară pe bază de filtre minerale la nevoie şi trebuiesc menţinute aceleaşi reguli de bun simţ în ceea ce priveşte expunerea la soare.
-
Pielea bebelușilor se poate irita şi de la căldură, de la salivarea intensă în timpul erupţiilor dentare, de la mânuţe şi jucării băgate în gură, de la diverse produse cosmetice prea agresive, de la detergenţii folosiţi la spălatul hainelor sau la curăţenie, de la noi alimente introduse în alimentaţie etc.
Eu am ales să folosesc doar produse de curăţat ecologice, atât pentru haine cât şi pentru casă. Balsamul de rufe nu îl recomand. Mie nu îmi place mirosul şi în plus îl consider nociv pentru piele, mai ales pentru pielea bebelușilor şi pentru persoane sensibile. De produsele pe bază de clor nici nu mai vorbesc.
-
Apele florale sau hidrolatele sunt o alternativă sigură la uleiurile esenţiale. Ele derivă din procesul de obţinere a uleiului esenţial. Păstrează toate proprietăţile plantei, dar au în compoziţie un procent scăzut de ulei esenţial. Folosește hidrolat de muşeţel, melisa, tei, mentă pentru a calma mâncărimi, roşeaţă, eczeme, pişcături de insecte şi nu numai.
În toate sfaturile pe care le dau îmi place să subliniez importanţa prevenţiei. Noi nu ne-am confruntat cu probleme grave care să necesite vizita la un pediatru, deci nu pot să vă ajut cu sfaturi concrete în această direcţie. Recomand vizita la medic atunci când situaţia o impune. Nu aşteptaţi până în ultimul moment, însă cereţi mereu alternative mai blânde. Nu apelaţi imediat la primul medicament oferit. Uneori nu este nevoie de ingrediente puternice care pot afecta echilibrul intern al unui nou născut.
O igienă cât mai simplă consider că este primul pas în preîntâmpinarea unor afecţiuni cu care se poate confrunta pielea bebelușilor: apă, săpun natural, mult aer şi soare fac numai bine.
Foto de ???????? Janko Ferlič pe Unsplash