A venit toamna, au început școlile și grădinițele, iar odată cu ele încep și virușii să umble, motiv să ne gândim serios la trusa cu remedii pentru vreme rece.
Până la 2 ani jumătate nu ne-am luptat cu nici un balaur, dar începând cu anul în care T a intrat în colectivitate am început și eu să să acord mai multă importanță trusei cu remedii a familiei.
Ce remedii am mereu la îndemână?
Ulei de susan
Este un ulei extraordinar cu numeroase întrebuințări terapeutice. Este folosit în medicina Ayurvedică de mii de ani. Are propietăți antibacteriene, antiinflamatoare și este un antioxidant puternic. Fiind bogat în acizi grași repară și hrănește pielea și părul.
Pentru noi este un aliat de nădejde odată cu venirea frigului când îl întrebuințez la menținearea sănătății mucoasei nazale. Ungem în fiecare zi nările sau picurăm în nas uleiul și scăpăm de senzația de nas uscat și de muci deranjanți. În plus, ținem la distanță virușii și bacteriile care umblă prin aer.
Miere de albine
Este binecunoscut efectul mierii de albine asupra gâtului inflamat. Puțină miere ținută în gură până se topește complet sau adaugată în ceai cald (Atenție! nu fierbinte) face adevarate minuni.
În plus folosim miere și pe răni, tăieturi sau arsuri minore. Se curăță rana și se aplică un strat fin de miere. Se poate adăuga și o picătură de ulei de lavandă pentru efectul antibacterian și antimicrobian. Se bandajează și se schimbă pansamentul o dată la 1-2 zile.
Există numeroase studii documentate care atestă eficiența mierii de albine folosită în scop medical. A fost demonstrată eficacitatea sa împotriva a numeroase bacterii gram pozitive și negative, diverse tipuri de ciuperci de piele și a bacteriilor rezistente la antibiotic precum staphylococcus aureus meticilino-rezistent (MRSA). (sursa)
Dintre toate tipurile de răni, cele mai periculoase sunt arsurile. Spre deosebire de tratamentele convenționale, mierea nu își pierde eficacitatea și nici nu dezvoltă rezistență la diverse bacterii. (sursa 1) (sursa 2)
Aș aminti aici și un studiu realizat de Institutul de Cercetare și Dezvoltare Pentru Apicultură- “Apicultura-Manualul Cursantului”, Editura Crepuscul, Ploiești, 2012 (pagina 248).
De nelipsit este mierea și în măștile cosmetice. O poți folosi simplă, aplicată direct pe tenul curat, sau se poate amesteca cu fulgi de ovăz măcinați într-o mască eficientă pentru ten sensibil sau cu argilă pentru tenul gras. Este un aliat de nădejde chiar și în lupta cu acneea.
Nu uita că mierea încălzită la peste 40 C își pierde proprietățile, așa că nu o adauga în băuturi fierbinți.
Propolis
Noi folosim extractul de propolis cu glicerină, sigur pentru copii, nu tinctura clasică pe bază de alcool (se poate folosi și acesta, dar va trebui să încălzești ușor tinctura și să aștepți evaporarea alcolului). Este minunat pentru gâtul inflamat și pentru întărirea sistemului imunitar. Se administrează conform prospectului. Este eficient și aplicat direct pe piele, pe răni.
Atenție însă la ingrediente! Asigură-te că produsul pe care îl cumperi conține doar glicerină, apă și propolis. Am avut surpriza să cumpăr de la unii producători care în loc de glicerină folosesc alți compuși chimici (ex. PEG).
Ulei esențial de lavandă
Lavanda este una din ierburile mele preferate cu sute de întrebuințări. Am plantat multe tufe în grădină pentru că este frumoasă și miroase fantastic în bătaia soarelui. O folosesc la gătit și în ceaiuri, iar uleiul esențial ecologic de lavandă apare în numeroase din produsele din magazinul NeedCosmetice.
Proprietățile uleiului esențial de lavandă:
- regenerator și reparator cutanat
- cicatrizant, ajută la refacerea pielii rănite, afectate de eczeme, urticarii, psoriazis, acnee
- calmant cutanat, liniștește pielea rănită, înroșită, afectată de înțepături de insecte
- antimicrobian și antibacterian
- antispasmodic, decontractant muscular
- sedativ şi liniştitor, echilibrant al sistemului nervos
- promovează un somn liniștit
Acțiunea calmantă îl face potrivit pentru difuzarea în încăperi în perioadele cu răceli însoțite mai ales de tuse, iar datorită proprietăților antibacteriene luptă eficient cu virușii din aer. Inclus în unturi de corp și uleiuri de masaj relaxează, reduce stresul, calmează durerile musculare și reumatice și susține un somn liniștitor. Se pot adăuga și câteva picături de ulei în apa de baie pentru relaxare. Noi folosim uleiul și pentru parfumarea așternuturilor și a dulapurilor de haine, împreună cu săculeții umpluți cu flori de lavandă.
Mirosirea uleiului de lavandă și a celui de mentă ajută la calmarea durerilor de cap și a migrenelor.
Personal nu folosesc uleiurile esențiale intern. Există numeroase uleiuri care nu sunt sigure pentru consumul intern iar altele trebuie folosite cu extrem de multă grijă și doar în situații de absolută necesitate, întotdeauna la recomandarea și sub stricta supraveghere a unui specialist. Să nu uităm că, deși acestea sunt remedii naturale, au o putere incredibilă și trebuie folosite cu responsabilitate. Nu aplica sfaturi luate de pe internet, mai ales în cazul copiilor și a femeilor însărcinate.
Să nu ințelegi greșit. Iubesc uleiurile esențiale și le folosesc zilnic difuzate, în creme cosmetice sau pentru curățarea casei, dar datorită puterii lor mă asigur mereu că familia mea le folosește în mod sigur. Mă sperie ușurința cu care circulă pe internet diverse sfaturi de utilizare a acestora.
Uleiurile esențiale sunt extrem de concentrate (sunt echivalentul a 10-50 de căni de ceai din planta respectivă) și trebuie aplicate întotdeauna în diluții de 2-4% maxim. Folosirea lor nediluată pe piele poate duce la reacții alergice la unele persoane, sau chiar la sensibilitate pe viață în cazul folosirii lor nediluate pe pielea rănită. Ca regulă generală, înainte de utilizarea unui preparat cosmetic, inclusiv a celor care au în compoziție uleiuri esențiale, este indicat să faci un test în pliul cotului cu 24 de ore înainte de aplicare.
Există studii care atestă proprietățile antibacteriene ale uleiurilor esențiale în comparație cu antibioticele și sunt sugerate ca o alternativă eficientă la acestea (sursa), dar nu înseamnă că pot fi consumate regulat în cantități mari. Majoritatea uleiurilor esențiale nu au fost studiate suficient, mai ales efectele administrarii interne.
Apa de lavandă
Este nelipsită din casă. Este bună pentru întreaga familie, calmează iritațiile, arsurile, pișcăturile de insecte, poate fi folosită după ras, epilat și pentru scalpul iritat.
Uleiul esențial de eucalipt și cel de mentă
Aceste ierburi conțin menthol și 1,8-cineole, compuși care pot duce la încetinirea și chiar oprirea respirației la copii foarte mici sau la cei cu probleme ale tractului respirator. Nu se folosesc intern și în ce privește aplicarea pe pielea copiilor și folosirea lor în scop aromoterapeutic există anumite restricții. La copii mai mici de 3 ani, uleiul esențial de mentă este contraindicat total, iar cel de eucalipt poate fi aplicat pe piele sau difuzat într-o diluție de maxim 0,5%. La copii între 3-6 ani, uleiul de mentă se folosește în concentrație de maxim 0,5% iar cel de eucalipt de 1%. (sursa)
Uleiul esențial de cimbru
Acest ulei este un alt aliat de nădejde din lista cu remedii în lupta cu virușii și bacteriile, mai ales în perioada rece. Este antibacterian, antiviral şi antifungic potent, util în aplicaţii cutanate în caz de micoze, dermatoze sau diverse probleme de natură infecțioasă. Stimulează sistemul imunitar și este de mare ajutor pentru aparatul respirator.
Este un ulei puternic care trebuie utilizat cu mare atenție pentru că poate fi periculos dacă este utilizat în cantități ridicate. Cel mai bine este să folosești acest ulei difuzat în încăpere. Curăță tractul respirator și ajută la eliminarea mucusului.
Există numeroase surse care afirmă că uleiul de cimbru nu ar trebui utilizat intern, este contraindicat femeilor însărcinate, iar în cazul bebelușilor și al copiilor mici nu ar trebui aplicat pe piele. În același timp este utilizat de unii medici specialiști în cure interne, ca antibiotic natural. Atenție însă! Dacă te hotărăști să urmezi o astfel de cură cu ulei esențial de cimbru respectă cu strictețe dozajul și informează-te corespunzător. Acționează doar în cunoștință de cauză!
Pentru cei care doresc mai multe informații recomand Dr. Doru Laza : rețeta.
Oțet de mere
Pe lângă utilizările ca agent de curățare prin casă, ne este de mare ajutor mai ales în caz de febră. Se înmoaie șosetele în apă cu oțet diluție 1:1, se storc și se încalță copilul. Se schimbă din oră în oră. La noi acest tratament a funcționat de fiecare dată, febra scăzând spectaculos.
Bitter suedez
Pentru copil îl folosim tot în caz de febră. Dacă aceasta crește peste 38 C, aplic comprese reci pe frunte cu bitter suedez diluat în apă.
Ghimbir proaspăt și cătină
Ceaiul de ghimbir proaspăt este nelipsit în sezonul rece și este eficient pentru întreaga familie. O bucățică mică de ghimbir se rade pe răzătoarea fină și se lasă la infuzat în apă clocotită. Atenție! Este iute, nu folosi în cantitate mare. Ceaiul se poate îndulci cu puțină miere de albine.
Cătină
Odată cu venirea toamnei consumăm și cătină macerată în miere(1:1). O lingură din acest preparat, pe zi, este suficientă. Se poate consuma ca atare sau se poate dilua cu apă. Iese un suc delicios și sănătos. Uneori adăugăm și polen în acest suc, o linguriță pentru cel mic, o lingură pentru cei mari.
Sare de ocnă
O folosim în răceli pentru inhalații și pentru băi de picioare. În caz de nas înfundat și răceli ușoare și tuse, inhalațiile sunt remedii extrem de eficiente.
În oala cu apă adaug un pumn de sare, o ceapă tăiată și plante medicinale. La sfârșit pun și câteva picături de ulei esențial, de mentă sau de eucalipt. În cazul bebelușilor se poate pune oala cu apă în apropierea lor, în cameră sau în baie. Mie mi-a fost frică să pun copilul să stea deasupra oalei. Acum că este mai mare pun oala pe un scaun și ne acoperim cu un cearșaf, astfel încât să nu iasă aburul. Atenție să nu vă opăriți!
Ceapa tăiată în patru și pusă la capătul patului noaptea este la fel de eficientă. Miroase, dar își face treaba.
Ceaiuri de lavandă, cimbrișor, muguri de brad, mușețel, gălbenele, mentă, tei, soc, lemn dulce
În caz de boală este foarte importantă hidratarea, așa că am grijă să bem cât mai multe ceaiuri și sucuri de fructe proaspăt stoarse. Pentru răceli și tuse folosesc mai ales mugurii de brad, lemnul dulce, cimbrișorul și socul.
Maceratul de muguri de brad împreună cu uleiul esențial de brad este eficient folosit și sub formă de cremă masată pe spate pentru ușurarea respirației.
Alifia cu gălbenele
Este un aliat de nădejde mai ales a famiilor cu copii. Poate fi folosită pentru lovituri, julituri, iritații, eczeme, roșeață, pișcături de insecte, piele uscată, mâncărimi etc. În perioadele cu mulți muci o folosim mai ales pentru năsucurile înroșite.
Alifia cu arnică
A devenit necesară mai ales vara aceasta când năzdravanul meu a descoperit că poate sări, mai ales de la înălțime. Acum avem de tratat mereu un genunchi, un funduleț sau un ochi vânăt.
Sper că nu am uitat nimic. Lista cu remedii este deschisă și poate fi completată în funcție de nevoile fiecărei familii.
Dacă sunt mămici care au aplicat cu succes diverse tratamente naturale le invit să împărtășească din experiența lor în spațiul pentru comentarii. Sunt convinsă că vor exista persoane care vor aprecia această inițiativă. Nu uita însă, că înainte de a folosi oricare remediu, natural sau nu, trebuie să te informezi. Nu aplica sfaturile care circula în jurul tău, fără să verifici eficiența și siguranța acelui produs, mai ales dacă vrei să îți tratezi copilul mic. Important este sa îți înțelegi din timp nevoile și să nu aștepți să se instaleze boala pentru a căuta soluțiile. Din panică putem recurge la ingrediente greșite.
Important!
Sistemul imunitar nu se întărește la moment de boală, acest lucru se realizează din timp. Aceste remedii naturale cer timp, nu au rezultate spectaculoase peste noapte. Înarmează-te cu răbdare și consecvență și nu uita că odihna și hidratarea sunt cele mai importante remedii în caz de boală.
Foto de freestocks pe Unsplash