În articolul anterior Tenul gras – ce nu ai aflat până acum, am menționat că voi scrie mai detaliat despre masca perfectă cu argilă DIY.
Cine nu a auzit de măștile cu argilă? Cine nu a încercat-o cel puțin una?
Cel mai simplu mod de a-ți face o mască de față este să amesteci puțină argilă cu apă. O întinzi pe față și o lași să acționeze.
Ce trebuie să știi despre argilă:
Argila împiedică înmulțirea microbilor și a bacteriilor patogene. Egiptenii foloseau argila în procesul de mumificare pentru că aveau cunoștințe despre proprietățile antiseptice. Argila captează, drenează și apoi elimină impuritațile din țesuturi, se comportă ca un pol de atracție pentru factorii patologici. Are rol antitoxic, bactericid, eliminând țesuturile bolnave și germenii periculoși fără să distrugă celulele sănătoase. Argila este și un supliment de minerale și anulează efectul nociv al nitriților și nitraților.
Totuși trebuie să ai în vedere anumiți factori. În funcție de tipul de argilă folosit, tipul de ten pe care îl ai și de problemele specifice cu care te confrunți, o astfel de mască poate sau nu să îți priască.
Motivul principal e destul de simplu. Argila are în general un pH prea ridicat. Dacă pH-ul normal al pielii se situează undeva în jur de 5, masca cu argilă și apă are un pH în jur de 8.
Ce poți face totuși pentru a te bucura de proprietățile minunate ale argilei fără să provoci daune la pielii? Foarte simplu: folosește oțet de mere în loc de apă! Practic, rețeta măștii se schimbă folosind cantități egale de argilă și de oțet de mere.
Ce trebuie să știi despre oțet:
Oțetul din mere păstrează din fructe minerale ca fosforul, clorul, sodiul, magneziul, calciul, fierul, siliciul și alte elemente asociate cu potasiul. De aceea oțetul din mere este un aliment dietetic dar și terapeutic. Oțetul se obține din alcool prin macerarea fructelor de către bacteriile responsabile de producerea acidului acetic. Aceste bacterii, practic, mănâncă alcool și fac acid acetic, substanța care îi conferă oțetului gustul inconfundabil și pH-ul scăzut. În funcție de producător și de lotul din care face parte, pH-ul oțetului se poate situa între valorile 3 și 5.
PH-ul scăzut al oțetului poate irita pielea sensibilă. Din această cauză este bine să nu folosești pe piele oțet pur, ci oțet diluat cu apă. Știu că nu pare posibil, dar oțetul poate provoca arsuri!
Amestecând argila cu oțet de mere vei observa câteva lucruri importante:
- masca cu argilă se va amesteca foarte ușor, fără cocoloașe ca în cazul amestecului cu apă
- argila va interacționa cu oțetul și vei auzi un sfârâit ușor, semn că are loc o reacție chimică
- și cel mai important aspect:masca va avea un pH mult mai prietenos cu pielea, în jurul valorii de 5.
Concluzia:
Argila este prea alcalină, oțetul este prea acid, dar împreună sunt invincibili.
Sfat:
Nu lăsa niciodată masca cu argilă să se usuce pe ten! Folosește o apă de față, un hidrolat sau chiar un spray cu apă simplă pentru a umezi ușor masca în momentul în care simți că începe să se usuce.
Dacă nu îți place să faci singură o mască pentru față sau pur și simplu nu ai timp, există și opțiunea de a procura una deja pregătită. În magazinul NeedCosmetice avem o mască care are în compoziția sa argilă albă, pe lângă alte numeroase extracte din plante. Este potrivită pentru orice tip de ten, chiar şi pentru cel sensibil. Poți afla mai multe detalii accesând acest link.