Uleiul de Tamanu sub lumina reflectoarelor

uleiul de tamanu
 Ai auzit despre uleiul de tamanu? Dacă nu, atunci îl aducem noi în lumina reflectoarelor.
 Intens studiat încă din 1930, vei găsi numeroase lucrări științifice bine documentate care atestă proprietățile sale reparatoare unice.
 Uleiul de tamanu se obține din fructul unui copac care crește în zonele tropicale ale Asiei de Sud-Est: Tailanda, Vietnam, Myanmar, Malaezia, India, Sri Lanka, Polinezia. Sâmburele se usucă la soare timp de 2 luni. Apoi, prin presare mecanică, se obține un ulei gros, lipicios, de culoare verde închis. Are un miros puternic, pregnant.
Culoarea intensă și mirosul greu sunt probabil cauza principală pentru care acest ulei miraculos a fost acceptat atât de târziu de producătorii și utilizatorii de produse cosmetice din partea de vest a lumii.
 În ultimul timp însă a început să fie din ce în ce mai căutat pentru numeroasele sale calități. Compoziția chimică unică îi conferă efectul cicatrizant, antibacterian, antiinflamator, antioxidant și calmant.
 Uleiul de tamanu este atât de versatil încât nu ai nevoie de rețete complexe pentru a te bucura de proprietățile sale. E de ajuns să-l aplici așa simplu direct pe zona problematică. Odată ce ai înțeles cât de minunat este sunt sigură că vei trece peste mirosul său neplăcut.

Proprietăți antibacteriene

Aplicat pe răni, uleiul de tamanu are capacitatea de a susține formarea țesutului nou. Poate fi folosit pentru tăieturi, arsuri, julituri, iritații, mușcături de insecte, cicatrici, psoriazis, arsuri solare etc. Proprietățile regeneratoare au fost demonstrate într-un studiu realizat de cercetătorii francezi pe bolnavii de lepră.
Proprietățile antimicrobiene oferite de acidul canophyllol  și canophyllic din compoziția uleiului au fost comparate cu efectul antibioticelor precum amoxicilina.

Proprietăți antiinflamatoare

Diverși factori interni sau externi (moștenire genetică, alergeni de contact, alimente precum lactate sau semințe, factori de mediu precum poluarea, polenul etc.) pot genera un răspuns al sistemului imunitar sub formă de inflamații și iritații la nivelul pielii. În aceste cazuri uleiul de tamanu este de un real folos calmând pielea aflată în suferință.
Folosește-l pentru eczeme, dermatite, psoriazis și acnee.
 În cazul acneei uleiul acționează pe mai multe planuri:
  • împiedică dezvoltarea bacteriilor acționând blând, fără să irite pielea ca în cazul altor produse antibacteriene.
  • calmează țesutul inflamat din jurul erupțiilor caracteristice
  • reduce cicatricile post acnee prin grăbirea vindecării și formarea unui țesut nou, sănătos.
 Chiar dacă ai dubii că un ulei atât de dens poate fi potrivit unui ten gras, acneic, trebuie să știi că este nevoie de o cantitate foarte mică aplicată local. Tocmai din această cauză am ales acest ulei ca ingredient principal în extraordinarul meu tratament pentru acnee 5.8 SOS Acnee.

Antioxidant puternic

Uleiul de tamanu este de un real folos și în cazul arsurilor solare. Oferă mai mult decât un efect calmant de moment. Conține cantități importante de antioxidanți capabili să contracareze efectele nocive ale radiațiilor solare.
 uleiul de tamanu
 Într-un studiu din 2007 al European Journal of Pharmaceutical Sciences a fost demonstrată capacitatea acestuia de a absorbi razele UV. Chiar și în concentrație mică: 1% ulei de tamanu într-un preparat cosmetic a fost suficient pentru a repara 85% din daunele provocate la nivel celular de expunerea la UV. Uleiul de tamanu devine astfel un aliat de nădejde în lupta cu timpul, fiind un ingredient ce poate fi inclus cu succes în produsele anti-age.
 Ca de fiecare dată îți recomand să cauți un ulei de calitate, procesat la rece și preferabil certificat organic.
 În rețetele mele am ales să-l includ în special în cosmeticele pentru tenul gras/acneic și în balsamul pentru picioare datorită proprietăților sale antimicotice și într-un balsam reparator pentru toate problemele de piele, disponibil în curând și în magazin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − three =