măști cosmetice pentru copii

Măști cosmetice pentru copii

Nimic nu se compară cu momentul acela în care îţi pui o mască şi te relaxezi complet pentru 15 minute. Dar ce te faci când eşti acasă cu copilul şi nu reuşeşti să găseşti nimic care să îl ţină ocupat în timpul ăsta? Ce ai spune să îl implici şi pe el în această activitate și să faceți împreună măști cosmetice pentru copii? Eu m-am gândit că ar fi interesant să vin cu câteva idei de măşti naturale, făcute în casă care să poată fi realizate şi folosite împreună cu copiii.

La ce ne ajută măştile

În funcţie de ingredientele folosite măştile pot fi hidratante, iluminatoare, exfoliante, tonifiante, purificatoare. Bineînţeles că pielea unui copil în general nu prezintă probleme semnificative şi tocmai din acest motiv ar trebui să ne concentrăm pe ingrediente cu rol calmant şi hrănitor.

O cu totul alta este situaţia în cazul adolescenţilor când deja apare acneea. Aici probabil va fi necesar să detaliez un alt articol viitor.

Ingrediente naturale pe care le putem folosi în măştile pentru copii

Ți-am pregătit o listă cu cele mai folosite ingrediente în măştile făcute în casă. Toate ingredientele le-am selectat asfel încât să le poţi folosi liniştită pe pielea copilului tău.

Fructe

Foloseşte doar fructe coapte, blânde cu pielea sensibilă. Alege banane, mere, piersici, căpşune etc. Evită sau fă un mic test înainte de a folosi fructe bogate în enzime precum papaya, kiwi, ananas.

Evită sucul de lămâie, chiar şi în măştile făcute strict pentru tine. Am explicat aici de ce să nu folosești lămâie pe ten.

Legume

De departe câştigă castravetele cu un puternic efect răcoritor şi calmant. Avocado, bogat în vitamine precum A, B,D şi E este perfect pentru pielea uscată şi sensibilă.

Atenţie la roşii pentru că pot fi destul de acide pentru anumite tipuri de ten.

Lactate

Ai liber la lactate: lapte proaspăt (nu pasteurizat), iaurt (făcut în casă), lapte praf. Bogate în acid lactic vor exfolia delicat tenul având efect iluminator.

Miere

Este ingredientul la care revin mereu pentru că nimic nu se poate compara cu proprietăţile sale. Este calmantă şi puternic hidratantă şi are puterea de a îndepărta cu uşurinţă celulele moarte dacă o folosim în modul potrivit.

O mască simplă doar cu miere poate fi aplicată oricând şi pe orice ten. Pentru idei poți citi și acest articol.

Pudre de plante

Primul la care aş apela ar fi ovăzul pentru efectul calmant. Dacă vrei să lucrezi uşor cu el ideal ar fi să macini fulgii cu o râşniţă de cafea.

În rest putem transforma în pudră orice plantă uscată precum lavanda sau florile de muşeţel şi de gălbenele.

Dintre argile aş folosi doar argila albă pentru că este cea mai delicată dintre toate. Tot la capitolul pudre aş trece şi laptele praf, fie el de origine animală sau vegetală.

Să nu uităm de un ingredient care cu siguranţă îi va amuza pe cei mici: pudra de cacao.

Uleiuri vegetale

Acestea le adăugăm în special pentru pielea uscată. Se pot folosi uleiuri pe care le ai deja la îndemână precum uleiul de măsline sau cel de floarea soarelui (neapărat nerafinate, presate la rece, preferabil bio)

Cum pregătim o mască

Alegem mai întâi ingredientele pe care vrem să le folosim sau pe care le avem la îndemână.

Începem cu cele lichide precum fructele pasate sau laptele apoi adăugam suficiente pudre cât să legăm compoziţia. Masca trebuie să aibă o compoziţie potrivită, suficient de groasă, pentru a nu aluneca de pe ten.

Cantităţile folosite din fiecare ingredient rămân la alegerea ta. După ce vei experimenta de câteva ori vei începe să îţi dai seama de cât anume trebuie să foloseşti pentru a obţine suficient amestec pentru 2 măşti.

Începe cu cantităţi precum jumătate de fruct, o linguriţă de miere, câteva picături de ulei, o lingură de lapte sau de iaur. Pudrele le adăugăm mereu la urmă pentru a cobţine consistenţa perfectă.

Nu există cantitatea perfectă dintr-un anumit ingredient.

Fă masca împreună cu copilul şi concentreză-te pe timpul petrecut cu el. Lasă-l să experimenteze şi să aleagă ingredientele pe care le doreşte. Va fi cu siguranţă o experienţă pe care cel mic va dori să o repete în fiecare săptămână.

Beneficiile unei măşti făcută în casă

Poate curăţa pielea în profunzime

În cazul copiilor mici nu putem vorbi de pori înfundaţi pentru că porii se formează în timp. Din acest motiv pielea copiilor este de cele mai multe ori perfectă. Dar asta nu înseamnă că ei nu trebuie să acorde importanţă modului în care îşi curăţă pielea. Nu vorbesc de faptul că trebuie să apeleze la tot felul de produse de curăţat de la cele mai mici vărste.

Iată că acum, cu ajutorul unei măşti putem ajuta la curăţarea pielii în mod delicat.

Poate aduce un plus de hidratare

Dacă observi că pielea copilului tău este aspră poţi include şi un ulei vegetal printre celelalte ingrediente.  În felul acesta pielea opilului îşi va recăpăta strălucirea.

Poate avea efect calmant

Dacă vorbim de iritaţii, piele înroşită, dermatite atunci o mască pe bază de miere sau de ovăz poate face minuni.

Idei de măşti

Cele mai simple măşti sunt cele din fructe şi miere. Încearcă banană cu miere sau căpşune cu miere.

Castravetele merge foarte bine combinat cu iaurt. Dă castravetele pe răzătoare şi scurge-l bine, apoi amestecă cu puţin iaurt.

Pentru efectul calmant amestecă fulgi de ovăz cu miere. Ideal ar fi să macini ovăzul, să-l înmoi în puţină apă şi apoi să-l amesteci  cu miere.

O mască hidratantă o poţi face amestecând puţin avocado cu miere şi câteva picături de ulei de măsline virgin.

Câteva sfaturi de care să ţii cont

  • O mască se aplică întotdeauna pe tenul curat. Ai grijă ca cel mic să spele bine faţa cu multă apă călduţă.
  • Evită măştile tip gomaj ce conţin particule abrazive. Nu sunt cele mai indicate în cazul unui copil.
  • În cazul în care copilul are o piele uscată e posibil ca după folosirea unei măşti să fie necesară aplicarea unei creme hidratante.
  • Măştile nu trebuie lăsate să se usuce pe ten. Las-o să acţioneze 10-15 minute apoi se îndepărtează cu multă apă călduţă.
  • Dacă știi că cel mic este alergic la anumite alimente, nu le folosi nici în măști. Pentru mai multă siguranță poți testa un animit aliment pe o zonă mică de piele.

Dragi mămici aveţi acum ocazia să experimentaţi o nouă activitate împreună cu copilaşii. Nu contează dacă vorbim de fete sau de băieţi, vă spun din experienţă că şi băieţii se vor distra la fel de mult.

Pentru noi cea mai distractivă mască e cea pe bază de ciocolată.

Abia aştept să aflu care a devenit preferata voastră. 

Spor la bucătărit măşti!

Foto de prostooleh pe Freepik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nicoleta Domnu

Nicoleta Domnu

La Need totul este intenţionat. De la textură, la senzaţia pe care un produs o lasă pe piele, de la rezultatul urmărit, la recipientele folosite, de la modul în care este obţinut un ingredient cosmetic, la impactul asupra mediului. Trăieşte cu intenţie!

Social Media

spune-ne părerea ta