Înainte să vorbesc despre mucișori, și ce ulei esențial este aliatul tău în ușurarea respirației, voi face o scurtă introducere despre cauza apariției nasului înfundat.
Congestia nazală sau nasul înfundat apare atunci când țesuturile nazale și vasele de sânge sunt umflate în exces cu lichid. Cel mai adesea este cauzată de gripă, răceală sau alergii, dar indiferent de factorii declanșatori aceste simptome sunt destul de supărătoare. Dacă la copii mai mari și la adulți vorbim mai mult de neplăceri cauzate de disconfort, în cazul sugarilor congestia nazală poate fi destul de gravă pentru că împiedică respirația normală.
Ce cauzează totuși, această senzație de nas înfundat?
Când o persoană suferă de raceală sau alergii, membranele mucoase ale foselor nazale se inflamează și devin iritate. Ele încep să producă mucus în exces, ca o măsură de spălare a posibililor declanșatori ai iritației: viruși, bacterii, alergeni. Când acestea sunt înfundate, trebuie să ne concentrăm atenția asupra păstrării pasajelor nazale și a sinusurilor umede. Aerul uscat din încăperi va usca mucoasele și le va irita și mai mult, cantitatea de mucus va crește și nasul se va înfunda și mai tare. (sursa)
Ce putem face concret pentru a menține fosele nazale umede:
- Ungerea nărilor cu ulei de susan.
- Utilizarea unui umidificator. Noi îl folosim cu succes pe acesta.
E practic, are un cost redus, este ușor de utilizat și are un rezervor suficient de mare pentru a funcționa o noapte întreagă. (părerile exprimate sunt personale și nu primesc credite pentru prezentarea acestuia)
- Inhalații cu plante, sare și uleiuri esențiale, cum am descris aici.
- Difuzarea uleiurilor esențiale în încăperi, vei găsi mai jos indicații despre uleiurile indicate și dozajele recomandate
- În caz de boală este foarte importantă hidratarea, așa că ai grijă să oferi copilului cât mai multe ceaiuri, supe ușoare de legume și sucuri de fructe proaspăt stoarse.
- Spray-uri nazale cu apă de mare. Nu dau dependență și nici nu au efecte adverse. Pentru T, până la 6 luni noi am folosit monodozele cu apă de mare, iar după aceea am trecut la spray-uri cu concentrație mai mică de săruri pentru toaleta zilnică și cele cu concentrație ridicată în caz de nas înfundat.
Pentru momentele în care copilul are nevoie de mai mult ajutor poți apela și la un balsam aromatic gândit special să desfunde nasul și să ușureze respirația. Există numeroase astfel de produsele în comerț, dar majoritatea conțin tot felul de substanțe nocive care pe termen lung pot face mai mult rău decât bine. În cazul celor considerate naturale, atenție la uleiuri esențiale incluse în formulă, pentru că de cele mai multe ori nu se ține cont de vârsta foarte mică a copiilor.
Cele mai eficiente uleiuri esențiale în susținerea sistemului respirator sunt:
- Uleiul esențial de mentă
- Uleiul esențial de eucalipt
- Uleiul esențial de rozmarin
Uleiul esențial de mentă (Mentha piperita) conține un procent ridicat de monoterpene care sprijină sistemul respirator prin stimularea membranelor mucoase. Din păcate conține și menthol și 1,8-cineole, compuși care pot duce la încetinirea și chiar oprirea respirației la copii foarte mici sau la cei cu probleme ale tractului respirator.
Atenție! Nu se folosește intern și în ce privește aplicarea pe pielea copiilor și folosirea lor în scop aromoterapeutic există anumite restricții.
Uleiul de eucalipt (Eucalyptus globulus) și cel de rozmarin (Rosmarinus officinalis) conțin și ele problematicul 1.8-cineole.
La copii mai mici de 3 ani, uleiul esențial de mentă este contraindicat total, iar cel de eucalipt poate fi aplicat pe piele sau difuzat într-o diluție de maxim 0,5%. La copii între 3-6 ani, uleiul de mentă se folosește în concentrație de maxim 0,5% iar cel de eucalipt de 1%. (sursa)
Uleiul esențial de rozmarin nu este indicat copiilor sub 5 ani.
Ce putem folosi atunci în cazul copiilor mici?
Din fericire există numeroase uleiuri esențiale bogate în monoterpene (fără concentrații ridicate de 1.8-cineole):
Preferatele mele:
- Uleiul esențial de lavandă (Lavandula angustifolia)
- Uleiul esențial de brad (Abies balsamea), care poate fi înlocuit cu alte uleiuri esențiale din familia coniferelor: ulei esențial de brad siberian (Abies sibirica), ulei esențial de pin (Pinus sylvestris)
Alte uleiuri recomandate:
- Uleiul esențial de cedru de virginia (Juniperus virginiana)
- Uleiul esențial de ienupăr (Juniperus communis)
- Uleiul esențial de tămâie (Boswellia carterii)
- Uleiul esențial de fragonia (Agonis fragrans)
- Uleiul esențial de lămâie (Citrus limon) – caută varianta obținută prin distilare, proces prin care se elimină molecule fotosensibilizante
- Uleiul esențial de scorțișoară din frunze (Cinnamomum zeylanicum)-Atenție! NU uleiul din scoarță, iar diluția maximă recomandată este de 0,6%
- Uleiul esențial de portocale dulci (Citrus sinensis)
- Uleiul esențial de tea tree (Melaleuca alternifolia)
- Uleiul esențial de măghiran (Origanum marjorana)
- Ulei esențial de chiparos (Cupressus sempervires)
De la ce vârstă putem folosi uleiurile esențiale?
Aceasta este o întrebare pe care mi-o pun multe mămici. Adevărul este că momentan se cunosc prea puține lucruri despre utilizarea uleiurilor esențiale la bebeluși și la copii. Ce pot sfătui mamele este să apeleze mereu la instinctul matern și la propria judecată atunci când aleg uleiuri esențiale pentru copii lor.
Informațiile prezentate mai jos le-am adunat în timp, sunt bazate pe studii personale și au caracter strict informativ.
Ca orice mamă, îmi doresc ca puiul meu să sufere cât mai puțin. Încerc să țin cât mai departe de el bolile și caut să folosesc remedii cât mai naturale pentru a-l trata. Uleiurile esențiale fac parte din arsenalul meu, însă sunt conștientă de puterea acestora și de faptul că trebuie utilizate cu multă grijă și mai ales cu discernământ.
În preajma bebelușilor și a copiilor trebuie să acordăm atenție sporită:
- Depozitează uleiurile esențiale în locuri în care aceștia nu pot ajunge.
Nu subestima inteligența și mobilitatea unui copil. Sunt capabili să se cațere în locuri în care nu te aștepți. Am și acum în minte imaginea cu T în jurul vârstei de 2 ani, suit pe masa din sufragerie și cotrobăind fericit prin bibliotecă. I-au trebuit 2 minute, cât am fugit eu până în bucătărie, ca să tragă un scaun la masă, să se suie pe el și apoi pe masă și să ajungă unde își doarea de foarte mult timp. În momentul acela am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare.
- Diluează corespunzător uleiurile. Nu uita că în cazul copiilor diluțiile sunt mult mai mari decât în cazul adulților.
- Verifică întotdeauna denumirea latină a plantei din care se extrage uleiul esențial pentru identificare corectă.
- În general, uleiurile esențiale nu sunt indicate pentru consumul intern. Există excepții, dar acest lucru este valabil doar în cazul anumitor uleiuri esențiale și se face strict sub supravegerea unui specialist. Nu aplica sfaturi de pe internet, mai ales în cazul celor mici. Unele uleiuri sunt toxice și trebuie să te informezi bine înainte.
- Nu aplica uleiurile esențiale pe fața copiilor. Pentru bebeluși este recomandă în special aplicarea acestora pe tălpi.
- Uleiurile esențiale pot provoca reacții alergice și din această cauză este mai bine să începi să folosești câte unul pe rând în cazul copiilor. Dacă vor avea vreo reacție aceasta va fi vizibilă în primele 15-30 minute de la aplicarea pe piele sau de la inhalare.
- Nu aplica uleiuri esențiale pe bebelușii mai mici de 3 luni! Pielea lor nu este suficient dezvoltată și este mult mai sensibilă. Folosește mai bine apele florale.
DIY Balsam cu ulei esențial pentru răceli
Pentru mămicile îndemânatice care vor să-și facă propria rețetă de balsam pentru a avea un control total al uleiurilor și a cantității folosite le ofer o variantă simplă care poate fi personalizată după preferințe.
Ingrediente:
- 2 linguri de unt de shea sau ulei de cocos. În cazul untului de shea îți recomand să cauți varianta purificată. Cu aceasta vei putea lucra mult mai ușor și în final consistența balsamului tău va fi mai moale și il vei putea lua cu ușurință din borcan. În plus vei scăpa de mirosul greoi al untului de shea pur, pe care puțină lume îl suportă. Dacă vrei să folosești ulei de cocos poți alege și varianta rafinată, dacă nu îți place mirosul caracteristic. Personal recomand mereu uleiurile și unturile bio, presate la rece, prelucrate cât mai puțin pentru a-și păstra intacte proprietățile, însă aici avem în vedere în primul rând caracteristicele uleiurilor esențiale din produsul final.
- Amestec de uleiuri esențiale (gasești mai jos amestecuri sugerate în funcție de vârstă)
- Recipient cu capac. Poți utiliza un borcănaș sau poți recicla un recipient de la unul din produsele achiziționate de la NeedCosmetice.
Instrucțiuni:
Pune untul sau uleiul într-un vas borcan înalt și așează borcanul într-o oală cu apă fierbinte, pe fundul căreia ai pus un prosop mic. Topește untul ușor, la foc mic, amestecând din când în când. Ai grijă să nu dai apă în interiorul borcanului! După ce untul s-a topit, îndepărtează borcanul, lasă-l să se răcească puțin și când temperatura devine suportabilă pentru mâini adaugă uleiuri esențiale. Amestecă bine și varsă conținutul cu grijă într-un recipient curat și uscat. Mută recipientul în frigider. După ce compoziția s-a răcit și s-a solidificat (minim 1 oră la frigider), pune capacul și păstrează-l într-un loc întunecos, departe de surse de căldură. Etichetează corespunzător și folosește-l la nevoie.
Dacă puiul tău are peste 6 luni poți încerca un amestec din următoarele uleiuri într-o diluție de maxim 1,5%:
- Ulei esențial de lavandă (Lavandula angustifolia)
- Ulei esențial de brad (Abies balsamea) care poate fi înlocuit cu alte uleiuri esențiale din familia coniferelor: ulei esențial de brad siberian (Abies sibirica), ulei esențial de pin (Pinus sylvestris)
- Ulei esențial de portocale dulci (Citrus sinensis)
- Ulei esențial de tea tree (Melaleuca alternifolia)
Pentru copii mai mari de 2 ani poți adăuga și următoarele uleiuri la o diluție de 2%-3%:
- Ulei esențial de chiparos (Cupressus sempervires)
- Ulei esențial de măghiran (Origanum marjorana)
- Ulei esențial de lămâie (Citrus limon)
- Ulei esențial de tâmâie (Boswellia carterii)
- Ulei esențial de scorțișoară din frunze (Cinnamomum zeylanicum)
- Ulei esențial de fragonia (Agonis fragrans)
Pentru copii mai mari de 6 ani este recomandată o diluție de 3%-4%.
Peste vârsta de 3 ani se pot adăuga într-o diluție de 0,5%:
- ulei esențial de mentă (Mentha piperita) sau
- ulei esențial de eucalipt (Eucalyptus globulus)
Exemple de amestecuri de uleiuri esențiale (pentru rețeta de balsam de mai sus):
Pentru 6 luni-2 ani:
- 1 picătură ulei esențial de lavandă
- 1 picătură ulei esențial de brad sau de pin
- 2 picături ulei esențial de portocale
- 2 picături ulei esențial de tea tree
Pentru 2+ ani
- 2 picături ulei esențial de lavandă
- 4 picături ulei esențial de brad sau pin
- 2 picături ulei esențial de tămâie sau scorțișoară din frunze
- 4 picături ulei esențial de chiparos sau măghiran
- 2 picături ulei esențial de portocală sau tea tree
Pentru 6+ ani
- 12 picături ulei esențial de brad sau de pin
- 12 picături ulei esențial de lavandă sau de tea tree
- 6 picături ulei esențial de eucalipt
- 6 picături ulei esențial de portocală sau de lămâie
Pentru copii mai mari de 10 ani și pentru adulți se pot folosi uleiurile esențiale de mentă, eucalipt sau rozmarin.
Amestecurile prezentate mai sus sunt indicative. Tu poți folosi orice ulei ai la îndemână din lista prezentată la începutul articolului (uleiuri esențiale care susțin sistemul respirator).
Subliniez încă o dată că în cazul copiilor mai mici de 2 ani este indicat ca uleiurile esențiale (diluate corespunzător) să fie aplicate pe piele cu moderație. Optați să le folosiți în special pe tălpile bebelușului și difuzate în aerul din încăpere.
Exemplu de amestec de uleiuri esențiale pentru difuzie:
- 2 picături ulei esențial de lavandă
- 2 picături ulei esențial de brad
- 3 picături ulei esențial de tea tree
- 3 picături ulei esențial de portocală dulce
Sau
- 2 picături ulei esențial de lavandă
- 3 picături ulei esențial de tămâie
- 2 picături ulei esențial de chiparos
- 3 picături ulei esențial de lămâie
Poți face propriul tău amestec în funcție de ce ai la îndemână. Nu depăși 10-15 picături de amestec și difuzează aproximativ o oră cu o oră pauză. Repetă dacă este nevoie.
Folosește doar uleiuri esențiale de calitate superioară, preferabil certificate organic.
Disclaimer
Informațiile din acest articol sunt prezentate doar în scop educațional și informativ și NU constituie o bază de tratament, prevenire sau diagnostic pentru vreo problemă medicală sau de sănătate. De asemenea, NU constituie vreo prescriere de vreun fel.
Pentru orice problemă de sănătate vă recomandăm să consultați un medic.
Aceste informații fiind destinate scopului educațional pot să nu fie complete și reprezintă o sinteză.